English Romana

Evaluarea confortului la purtarea îmbrăcămintei „TexConfort”


Program: PNCDI 2, Capacitati Modulul 1

Contract nr: 165/ august 2008

Perioada de derulare a proiectului: 27.08.2008 – 15.09.2010

Parteneri
INCDTP - Institutul National de Cercetare-Dezvoltare pentru Textile si Pielarie Bucuresti 

Obiectivul proiectului:
Proiectul „TexConfort” îşi propune dezvoltarea infrastructurii de cercetare şi dotarea laboratorului INCDTP cu echipamente moderne de ultimă generaţie prevăzute cu software specializat necesare extinderii gamei de încercări pentru testarea materialelor textile şi evaluarea confortului la purtarea îmbrăcămintei.
In cadrul proiectului „TexConfort” se are în vedere modernizarea infrastructurii existente, prin dotarea laboratorului de investigare cu echipamente de ultimă generaţie pentru evaluarea confortului la purtarea îmbrăcămintei, care să poată răspunde progresului tehnologic din domeniu. Scopul proiectului „TexConfort” este dezvoltarea unui laborator în domeniul evaluării confortului la purtarea îmbrăcămintei, creşterea compeţentelor laboratorului de testare prin dotarea cu echipamente de ultimă generaţie şi specializarea personalului. 
Obiectivul investiţiei pentru dezvoltarea laboratorului INCDTP este în conformitate cu obiectivul general al programului “CAPACITATI”, este destinat dezvoltării sistemului naţional de cercetare-dezvoltare şi inovare (CDI), de a fi promotorul dezvoltării economice durabile.


Obiective generale:
- crearea unei structuri la nivel naţional pentru evaluarea confortului la purtare a îmbrăcămintei prin teste de laborator. Evaluarea confortului la purtarea îmbrăcămintei va fi utilă atât în activitatea de cercetare cât şi agenţilor economici care activează în sectorul textile-confecţii;
- modernizarea şi completarea infrastructurii de cercetare, care să permită participarea INCDTP la programe internaţionale de cercetare.



Obiective specifice: 
Unul dintre obiectivele cheie ale întregii activităţi de cercetare este înţelegerea numeroaselor şi complexelor aspecte ale confortului, care să vină în sprijinul dezvoltării noilor produse ce vor putea astfel asigura consumatorului confort maxim, la un preţ rezonabil, fără a defavoriza alte cerinţe importante în utilizare, cum ar fi: funcţionalitatea, stabilitatea dimensională, durabilitatea, întreţinerea uşoară şi nu în ultimul rând, elementele estetice.
Obiectivul dezvoltării industriei textile îl reprezintă creşterea competitivităţii produselor şi realizarea pe baza acesteia a unei creşteri economice stabile şi durabile.
Acest obiectiv reprezintă o necesitate, fără de care nu este posibilă integrarea şi menţinerea industriei textile în structurile europene şi în circuitul mondial de valori în condiţiile creşterii gradului de globalizare a economiei mondiale.


In corelare cu aceasta, obiectivele strategice ale sistemului naţional de CDI prevăd:
- dezvoltarea cunoştintelor în scopul creşterii capacităţii ştiinţifice a cercetării româneşti şi a vizibilităţii sale internaţionale;
- creşterea competitivităţii economiei româneşti, prin aplicarea rezultatelor cercetărilor la nivelul agenţilor economici şi transferul cunoştinţelor în practica economică;
-creşterea calităţii sociale, respectiv dezvoltarea umană şi socială.
Strategia Natională de CDI subliniază ca „sistemul CDI va reprezenta motorul dezvoltării mediului cunoaşterii din România, în toate domeniile ce contribuie la asigurarea bunăstării cetăţenilor”.
Proiectul “TexConfort” este un proiect de investiţii în infrastructura de cercetare, urmărind realizarea de dotări, necesare în scopul creării unui centru naţional de cercetare, informare, training, cu rol de demonstrare şi prestare/furnizare de servicii pentru agenţii economici care activează în domeniul industriei de confecţii pentru evaluarea confortului la purtarea îmbrăcămintei.


Etapele derulării proiectului:

Etapa I: Achiziţia unor echipamente moderne de testare cu accesorii pentru:
- determinarea rezistenţei termice şi a rezistenţei la vapori de apă a materialelor textile.


 Descrierea activităţilor întreprinse în etapa 1: 

Investiţiile din cadrul proiectului „TexConfort„ îşi propun dezvoltarea infrastructurii de laborator din INCDTP prin dotarea cu echipamente moderne, de ultimă generație, prevăzute cu software specializat pentru evaluarea confortului la purtarea îmbrăcămintei. 
Scopul acestui proiect este de a creşte capacitatea de cercetare, prin dezvoltarea infrastructurii existente, în vederea susţinerii studiilor şi experimentărilor avansate în domeniul evaluării confortului la purtarea îmbrăcămintei.
Confortul la purtarea îmbrăcămintei este definit pe un domeniu larg, care include următoarele componente:
- confortul termofiziologic este determinat de interacţiunea corp-îmbrăcăminte microclimat şi este atins atunci când este permis, în condiţii optime, schimbul de căldură şi umiditate între corp şi mediu prin structura vestimentară; 
- confortul senzorial defineşte senzaţiile percepute la purtarea îmbrăcămintei;
- confortul psihologic este starea psihică a purtatorului şi este influenţat în mare măsură de modă.
Cercetarea necesită utilizarea cunoştinţelor din domenii diverse ale științei, cum ar fi: fizica, fiziologia, neurofiziologia şi fiziologia confortului. 
Activitatea complexă de evaluare a confortului la purtare a îmbrăcămintei se realizează cu ajutorul echipamentelor moderne, de ultimă generaţie, care nu au existat în dotarea laboratoarelor din INCDTP. 
În prima etapă au fost achiziţionate echipamente moderne de testare cu accesorii pentru evaluarea confortului termofiziologic respectiv pentru determinarea rezistenţei termice şi a rezistenţei la vapori de apă a materialelor textile.
Activităţile din prima etapa sunt următoarele:
A I.1. Stabilirea procedurilor de achiziţie şi elaborarea documentaţiei pentru achiziţia 
echipamentelor moderne de testare
A I.2. Achiziţia echipamentelor:
- echipament “SWEATING HOTPLATE” prezentat în fig. 1;
- echipamente pentru măsurarea grosimii materialelor textile prezentate în fig. 2.

Fig. 1 - Echipament (cu accesorii) pentru masurarea rezistentei termice si a rezistentei la vapori de apa a materialelor textile in regim stationar conform SR EN 31092 ISO 11092:1997

Fig. 2 a - Micrometru pentru masurarea grosimii pieilor conform standardului EN 2589

Fig. 2 b - Micrometru pentru masurarea grosimii cauciucului conform ISO 4648

Fig. 3 - Mobilier de laborator
Mobilier de laborator (mese de laborator) pentru instalarea si functionarea corecta a echipamentelor achizitionate in cadrul proiectului

 Etapa II: Achiziţia unei instalaţii cu plasmă si a unei camere bioclimatice pentru tratarea suprafeţei materialelor textile în scopul obţinerii de materiale performante. Achiziţie de calculatoare si echipamente periferice, aparatură şi mobilier de laborator

Descrierea activităţilor intreprinse in etapa 2:
Cercetările pentru realizarea unor produse textile inovative care să asigure confortul la purtare sunt orientate pe două direcţii: obţinerea de fibre cu caracteristici îmbunătăţite şi modificarea suprafeţelor materialelor textile în procesele de finisare. 
Gama modificării structurii şi proprietăţilor produselor textile este practic nelimitată. Tehnicile pot fi : fizice, dacă se utilizeaza diferite surse de energie cum ar fi: plasma, laser, radiaţiile electromagnetice, microundele, etc., sau chimice dacă se utilizează diferite substanţe chimice care pot modifica straturile superficiale sau interioare ale fibrei, sau aplicând diferite pelicule de protecţie împotriva flacării, încărcării electrostatice, a microorganismelor şi prin metalizare. In etapa actuală a proiectului am achiziționat o instalație cu plasmă și o cameră bioclimatică pentru tratarea suprafeței materialelor textile în scopul obținerii de materiale performante. Tehnologia cu plasmă este o nano tehnologie prin care se realizează tratamente superficiale ale materialelor textile, care au la bază descarcările electrice „DBD” (Dielectric Barrier Discharge). Modificările apărute pe suprafața materialului sunt de dimensiuni nano-metrice, la temperatura camerei.
Investiţiile din cadrul proiectului „TexConfort„ işi propun dezvoltarea infrastructurii de laborator din INCDTP prin dotarea cu echipamente moderne, de ultimă generație, prevăzute cu software specializat pentru evaluarea confortului la purtarea îmbrăcămintei. 
Scopul acestui proiect este de a creşte capacitatea de cercetare, prin dezvoltarea infrastructurii existente, în vederea susţinerii studiilor şi experimentărilor avansate în domeniul evaluării confortului la purtarea îmbrăcămintei.
În etapa 2 a proiectului au fost realizate următoarele achiziții:
- instalație cu plasmă cu accesorii pentru tratarea suprafeței materialelor textile în scopul obținerii de materiale performante, prezentată în fig. 5;
- cameră bioclimatică pentru crearea condițiilor atmosferice de test standard în scopul evaluării proprietăților structurilor vestimentare, a rezistenței termice și a rezistenței la vapori de apă a materialelor textile, prezentată în fig. 4;
- echipament pentru determinarea porozității materialelor textile, prezentat în fig. 6;
- aparat pentru determinarea grosimii materialelor nețesute voluminoase (< 20mm), 
prezentat în fig. 10;
- aparat pentru determinarea grosimii materialelor nețesute voluminoase (> 20mm), 
prezentat în fig. 11;
- aparat pentru determinarea rezistenței la sfâșiere a materialelor textile tip pendul 
Elmendorf, prezentat în fig. 7;
- torsiometru electronic, prezentat în fig. 8;
- vârtelniță electronică, prezentată în fig. 9;
- sistem PC- intel core duo cu monitor 22 “Samsung p2250, imprimantă laser color cu rețea Canon lbp 5050n, sistem de operare windows 7 home premium, antivirus bidefender v2010, prezentat în fig. 13;
- un multifuncțional laser A4 – Canon mf 8450, prezentat în fig. 14;
- mese cu blat melaminat (prevăzute cu dulap cu sertar și ușă, 2 buc.), prezentate în fig. 12.

Fig. 4 - CAMERĂ BIOCLIMATICĂ 
Parametrii mediului din camera bioclimatica, perfect controlati, pot fi stabiliti in urmatoarele limite:
- temperatura (0-99°C) ±2°C;
- umiditatea relativa (20÷95) ±5%;
- viteze ale aerului de pana la 4 cm/s.

 

Fig.5 - INSTALAȚIE CU PLASMĂ SI ACCESORII 
Instalatie cu plasma in vid pentru tratarea suprafetei materialelor textile in scopul obtinerii de materiale performante care sa asigure confortul la purtarea imbracamintei. 
Tehnologia tratamentului cu plasma conduce la o varietate de procese care modifica fibrele sau materialele textile in favoarea indeplinirii unor cerinte de inalta calitate. Prin acest tratament aplicat textilelor se poate realiza hidrofilizarea sau hidrofobizarea materialului textil pentru asigurarea confortului la purtare. Instalatia a fost achizitionata de la firma EUROPLASMA BELGIA.
Volum 216 litri; Generatorul de plasma si instalatia conform normelor europene (89/392/CEE)

Fig. 6 - ECHIPAMENT PENTRU DETERMINAREA POROZITĂŢII MATERIALELOR TEXTILE
Porozimetru se utilizeaza la determinarea dimensiunii porilor materielelor geotextile si produselor similare conform EN ISO 12956

Fig. 7 - APARAT PENTRU DETERMINAREA REZISŢENŢEI LA SFÂŞIERE A MATERIALELOR TEXTILE (PENDUL ELMENDORF)
- cu ajutorul aparatului se determina rezistenta la sfasiere a tesaturilor conform EN ISO 13937-1
: capacitate 6400gf (14.1 lbf)

Fig.8 - TORSIOMETRU ELECTRONIC
- torsiometrul se utilizeaza pentru determinarea torsiunii firelor textile conform SR EN ISO 2061:2000

Fig.9 - VARTELNIȚĂ ELECTRONICĂ
- vartelnita se utilizeaza pentru realizarea de jurubite de fire textile in scopul determinarii densitatii de lungime conform SR EN ISO 2060: 1997

Fig.10 - APARAT PENTRU DETERMINAREA GROSIMII MATERIALELOR NEȚESUTE VOLUMINOASE (< 20mm);
- aparat pentru determinarea grosimii materialelor netesute voluminoase cu gama de masurare pana in 20 mm ;

Fig.11 - APARAT PENTRU DETERMINAREA GROSIMII MATERIALELOR NEȚESUTE VOLUMINOASE (>20mm)
- aparat pentru determinarea grosimii materialelor netesute voluminoase cu gama de masurare peste 20 mm, conform ISO 9073-2;


FIG. 12 a - MOBILIER DE LABORATOR (MASA DE BALANTA)


FIG. 12 b - MOBILIER DE LABORATOR (MESE DE LABORATOR)

 
FIG. 13 - SISTEM PC-INTEL CORE CU MONITOR, IMPRIMANTA

FIG. 14 - MULTIFUNCTIONAL CANON MF8450


 Etapa III: Achiziţia unui manechin care reproduce corpul uman la dimensiuni reale și permite evaluarea proprietăţilor structurilor vestimentare ce influenţează confortul la purtare
Punerea în funcţiune a echipamentelor achiziţionate, auditul echipei desemnate de ANCS pentru constatatrea rezultatului final al investiţiei

 Descrierea activităţilor întreprinse în etapa 3:
- Achiziţia părţii superioare a unui manechin care reproduce corpul uman la dimensiuni reale și permite evaluarea proprietăţilor structurilor vestimentare ce influenţează confortul la purtare;
A III.1 Elaborarea documentaţiei pentru achiziţia manechinului
A III.2 Achiziţia manechinului 
A III.3 Recepţionarea, înregistrarea manechinului

Punerea în funcţiune a echipamentelor achiziţionate, auditul echipei desemnate de ANCS pentru constatatrea rezultatului final al investiţiei:
A III.4 Punerea în funcţiune a echipamentelor pentru cercetare-dezvoltare
A III.5 Efectuarea training-ului de specialitate, instruire
A III.6 Actualizarea paginii de web a INCDTP cu prezentarea noii infrastructuri
A III.7 Auditul echipei desemnate de ANCS pentru constatarea rezultatelor

Fig. 15 MANECHIN TERMIC

Fig. 16 - SEGMENTAREA ZONELOR ŞI IDENTIFICAREA LOR PENTRU MANECHINUL CU 26 ZONE DE MĂSURARE

 In contextul crizei economice valoarea de la bugetul de stat alocata proiectului “Evaluarea confortului la purtarea îmbracamintei”din programul CAPACITATI, a fost diminuată substanţial pentru anul 2009 in proporţie de 46% din valoarea contractată pentru acest an iar pentru anul 2010 valoarea alocată a fost de 35% din valoarea contractată. Avand în vedere modificările aduse finanţării proiectului pentru anul 2010, respectiv micşorarea cotei de finanţare la pragul de 35 % faţă de prevederile contractuale iniţiale, realizarea achiziţiilor în cadrul proiectului a fost corelată cu ajustarea bugetului disponibil pentru această etapă a proiectului respectiv a fost achiziţionată numai partea superioara a unui manechin care reproduce corpul uman la dimensiuni reale destinat evaluarii proprietăţilor structurilor vestimentare ce influenţează confortul in regim static şi dinamic la purtare.

Achiziţiile au fost îngheţate pana când s-a putut realiza o bugetare optimă, astfel încât să fie atinse obiectivele asumate prin cererea de finanţare. Decalarea termenului la care s-au desfăşurat achiziţiile nu a afectat desfăşurarea proiectului, ci a condus la o mai justă şi riguroasă execuţie bugetară a acestuia. Ajustarile listei de echipamente achiziţionate în cadrul proiectului, impuse ca efect a imposibilităţii unei finanţări complete a etapei 3 a proiectului au fost operate cu acordul Autorităţii Naţionale pentru Cercetare Stiinţifică prin actele adiţionale:
nr. 1 / 2.04.2009, 2 / 2.03.2010 si 3 / 20.09.2010.

Pentru echipamentele cu valoare sub 15 000 euro, a fost selectată procedura de achiziţie directă conform art. 19, alin.1, din OUG 34/2006, iar pentru echipamentele a caror valoare cumulată depăşeşte pragul de 15 000 euro, s-au lansat licitaţii tip cerere de ofertă, conform legii achizitiilor publice (OUG 34/2006) cu modificările şi completările ulterioare. 

 Servicii oferite de laboratorul INCDTP:
- încercări de laborator acreditate in conformitate cu SR EN ISO/CEI 17025:2005 pentru determinarea caracteristicilor fibrelor, firelor şi produselor plane textile care influenţează confortul vestimentar (oferta încercărilor şi a standardelor de metodă utilizate sunt disponibile pe pagina de web www.certex.ro);
- suport pentru IMM prin elaborarea de rapoarte de încercare recunoscute naţional şi internaţional (316 solicitări în anul 2009);
- instruire specializată in contextul programei de invaţământ


Date de contact:
Director de proiect Drd. Ing. Lilioara SURDU
Adresa: Str.Lucretiu Patrascanu nr.16, Bucuresti , sector 3 
Tel : 021-3404928 021-3404928 , fax : 021-3405515,
e-mail: certex@ns.certex.ro


Impactul generat de proiect:

Proiectul „TexConfort” contribuie la dezvoltarea infrastructurii de cercetare şi dotarea laboratorului INCDTP cu echipamente moderne de ultimă generaţie prevăzute cu software specializat necesare extinderii gamei de încercări pentru testarea materialelor textile şi evaluarea confortului la purtarea îmbrăcămintei.
Impactul proiectului este in primul rând de ordin ştiinţific, prin creşterea capacităţii de cercetare a INCDTP şi a şanselor de iniţiere/dezvoltare a noi proiecte in Planul Naţional şi în Programul Cadru 7.
In cadrul proiectului „TexConfort” au fost achiziţionate echipamente moderne prevăzute cu software specializat necesare extinderii gamei de încercari pentru testarea materialelor textile şi evaluarea confortului la purtarea îmbrăcămintei. 
Dotarea laboratoarelor cu echipamente de ultimă generaţie, prin implementarea celor mai noi tehnologii conform standardelor internaţionale, este de un real folos industriei textile-pielarie româneşti, obligate să facă faţă concurenţei de pe piaţa liberă. 
Pornind de la situaţia naţională, transformarea sistemului CDI, în acord cu strategia pe termen lung pentru cercetare, prespune soluţionarea unor imperative majore precum: crearea unei infrastructuri adecvate, completata de dezvoltarea capitalului uman, pentru a raspunde nevoii de competitivitate a activitatii de CDI.
Se urmăreşte astfel, racordarea comunităţii ştiinţifice româneşti la tendinţele mondiale, prin prisma dezvoltarii infrastructurii laboratorului de testare atat de necesar pentru evaluarea confortului la purtarea îmbrăcămintei. 
Dotarile laboratorului de testare realizate in cadrul proiectului sunt similare cu cele existente pe plan mondial şi aceste realizări vor pune baza creşterii capacităţii instituţionale de a oferi mediul şi infrastructura necesare dezvoltarii unor colective puternice de cercetare, cu vizibilitate internationala. Progresele in ceea ce priveşte cercetările depind strict de existenţa unui laborator ce permite efectuarea de investigaţii complexe în evaluarea confortului materialelor textile, de accesul la tehnologiile performante şi de personalul calificat capabil să le aplice. 
In următorii doi ani, se estimează ca laboratorul de investigare se va dovedi un important suport logistic pentru echipele de cercetare din cadrul proiectelor naţionale şi internaţionale.

Principalele priorităţi ale INCDTP vor fi: 
- dezvoltarea de poli de excelenţă prin formarea de parteneriate internaţionale între universităţi şi institute CDI si IMM-uri high-tech pentru dezvoltarea tehnologică a unor domenii cu potenţial economic pentru Romania;
- consolidarea şi dezvoltarea prestigiului naţional şi internaţional al institutului; 
- deschiderea ofertei de sprijinire a IMM-urilor şi compatibilizarea acestei oferte cu cerinţele actuale şi de perspectivă ale economiei; 
- contribuţia la dezvoltarea ştiinţifică şi tehnologică a României, prin pregătirea de cadre de specialitate cu studii superioare şi prin realizarea unui transfer optim de valori ştiinţifice şi tehnologice; 
- dezvoltarea relaţiilor de cooperare cu centre de cercetare şi universităţi din ţară şi din străinătate şi integrarea activităţii institutului în programele de cercetare la nivel european şi mondial; 
- crearea unei atmosfere stimulative de munca, bazată pe responsabilitate, seriozitate şi colaborare. 
Prin misiune si prin obiectivele stabilite, susţinem integrarea INCDTP în rândul centrelor de cercetare de prestigiu din strainatate, determinând o reală atractivitate pentru calitatea serviciilor de cercetare oferite.

Rezultatele obţinute în cadrul proiectului se concretizează prin: 
- dotarea laboratorului cu un echipament complex cu accesorii pentru măsurarea rezistenţei termice şi a rezistenţei la vapori de apă a materialelor textile în regim staţionar;
- dotarea laboratorului cu o instalaţie cu plasmă pentru tratarea suprafeţei materialelor textile în scopul obţinerii de materiale performante care să asigure confortul la purtarea îmbrăcămintei;
- dotarea laboratorului cu manechin şi cameră bioclimatică care permit evaluarea proprietăţilor structurilor vestimentare ce influenţează confortul la purtare.
Aceste dotări au rol demonstrativ constituind baza materială utilizată pentru: 
-dezvoltarea de proiecte de cercetare naţionale şi europene în domeniul confecţiilor textile pentru evaluarea confortului la purtarea îmbrăcămintei;
- dezvoltarea infrastructurii de laborator din INCDTP pentru testarea materialelor textile şi evaluarea confortului la purtarea îmbrăcămintei;
- oferirea serviciilor de consultanţă, expertiză, demonstraţii practice agenţilor economici in deosebi IMM-urilor care activează în acest sector.